Rasfat Laduree
Nu-mi vine sa cred ca n-am scris deloc despre desertul meu preferat (pana acum). Acel desert cu care doar rareori indraznesc sa ma rasfat si care reprezinta cadoul perfect indiferent de ocazie: logodna, casatorie, zi de nastere, sarbatoare sau pur si simplu cadou din dragoste. V-ati prins despre ce vorbesc, nu?
Les macarons
Da, despre macarons (daca nu stiti ce sunt acestea cititi aici la Vlad), dar nu oricare, de la orice supermarket sau cofetarie, ci Les Macarons Laduree. Din fericire si sfatuita de o mare cunoscatoare intr-ale deserturilor, am descoperit in Geneva un mic magazinas, pe un colt de strada (in centrul comercial strada), dar bine ascuns intre doua magazine de fitze (pardon, de firme celebre). Nimic nu-l tradeaza, din exterior pare un magazinas pierdut in timp, fara nimic spectaculos sau nemaivazut, chiar un pic prafuit si cu perdelute demodate, dar dupa ce deschizi usa cu clopotel (si daca nu e zi de sarbatoare, cand n-ai loc sa deschizi usa si sa intrii), te intampina zeci de tipuri diferite de macarons, care de care mai frumos colorate si cu creme asortate si aromate. Desfatarea asta vine de unde altundeva decat din Franta, unde am si luat masa la un moment dat (asta primavara, cand am descoperit plina de satisfactie restaurantul in ghidul despre Paris), pe Champs-Élysées, unde culorile verde-mov se regasesc peste tot (inclusiv in mancare spre groaza lui Vlad, dar amuzamentul si desfatarea mea). Banuiesc, ca nu are rost sa subliniez ca restaurantul Laduree de pe Champs-Élysées a ramas intr-un loc special in inima mea, dar probabil voi merge doar foarte rar pentru ca pentru Vlad a fost un fel de calatorie de cosmar intr-o lume specific feminina (sau cum s-a exprimat el, in termeni foarte politicosi: un pic cam floricos).
Laduree pe Champs-Élysées
culorile specifice
in asteptarea bunataturilor
pentru inceput: somon afumat, cu crema si floare 
desert: macarons & inghetata
Macarons a facut si Vlad, eu am fost doar ca Habarnam mai mult cu sfaturi si cu vorba, poate si c-un mixer in creme, dar el a facut toata treaba migaloasa, aia cu facutul, coptul si montatul cochiliilor. In final, am ajuns la concluzia ca nu-i usor! Da’ deloc! Si ca trebuie sa mai facem ca sa exersam. In schimb, imi place mai mult sa le primesc, iar ultima data (adica marti, pe la pranz asa) in cutia cu macarons au fost prinse si niste Swarovski charms, atrase in mod evident de dulceata lor renumita. Eh, si mie mi-au placut, atat amuletele cat si Les macarons.
prinse in capcana dulce
albinuta pe "floricica" mov de levantica
amuletele recuperate si prinse de-o bratara foarte draga mie: un mar si un bostan
ba chiar si o ratusca
extra: marshmallow
de la wiki citire, se pare ca marshmallow era medicament pentru durerile de gat (ah si cat am suferit zilele astea, oare de asta mi-or fi trecut? desi cred mai degraba tagreminul e de vina).
calatorim si cu o burta, doua
Data trecuta in avion am selectat pozele pentru urmatoarele posturi despre Copenhaga pe care mi le-am propus. Este greu de descris fiecare zi din vacanta asta, asa ca mi-am propus diverse subiecte sau locatii, pe care sa le dezbat mai mult sau mai putin. Am adunat suficiente poze si deja mi le-am impartit.
Una dintre rubricile pe care voiam sa le abordez este bineinteles latura culinara a vacantei noastre.
In Trondheim nu sunt foarte multe de zis pentru ca am stat putin, iar cele doua seri petrecute aici ni le-am petrecut intr-unul dintre bar-restaurantele locale. Comparand cu Danemarca, aici se simte chiar si mai mult influenta englezeasca, cu foarte multe baruri in stil englezesc, in care iti comanzi mancarea la bar, platesti si apoi o astepti cuminte sa vina. Mie mi-a placut foarte mult cel pe care l-am ales, Egon, fiind decorat cu foarte mult lemn si diverse ustensile de bucatarie pe post de decoratii, printre alte masinute, pisici din lemn, avioane, motorase si tablouri pe masura. Sunt convinsa ca se gasesc si restaurante mai clasice, cu chelner si serviciu la masa, dar noua ne-a placut asta. Meniul cuprindea o lista lunga cu o adunatura de mancaruri scandinave, englezesti, italienesti si ceva tapasuri, dar asa cum probabil isi imagineaza nordicii ca ar manca sudicii, adica mult mai gras si mai prajit decat gasesti de obicei. Trebuie ales cu grija pentru ca te poti trezi cu chipsuri cu branza si un sos de rosii daca nu prea stii ce vrei (cum am patit eu), Vlad limitandu-se la somon si coaste, n-a avut surprize prea mari.
In Copenhaga, lista e lunga si am incercat mai multe tipuri de la restaurantul cu berarie proprie (mai tarziu am descoperit ca exista chiar si o vinarie in spatele restaurantului), restaurantele turistice de pe Nyhavn si pana la restaurantele de carnivori destinate mai mult familiilor.
Unii dintre noi fiind foarte carnivori si-au ales in mod obsesiv spare-ribs, dar eu mi-am incercat norocul cu diverse alte bunatati de la diferite tipuri de peste, pana la puiul care face fitness sau supe-creme. Mancarea nordica este in general o combinatie ciudata dintr-o halca facuta foarte in stil romanesc, dar cu un sos foarte dulce. Insa, intre timp, restaurantele lor au invatat ca pentru turisti e mai bine sa separe sosul care iti vine separat intr-un castronel si daca vrei sa ti-l trantesti deasupra e treaba ta, fiindca ne aducea si un balon de paine si unt, eu, una, sfarseam prin a suti sos pe paine pe sub nasul lui Vlad.
Ce am incercat noi:
1. Bryggeriet Apollo – o berarie cu aere de restaurant, un pic cam scump, dar serviciu de calitate, intr-un decor foarte primitor si placut, cu mese de lemn si instalatie de distilare a berii la vedere. Noua ne-a placut foarte mult incat am mers de doua ori, ceea ce de obicei evitam sa facem ca sa incercam cat mai multe restaurante;
2. Restaurant M – un restaurant foarte micut, dar foarte cochet si curat, situat in centrul comercial, pe un colt de strada si in care am intrat de foame, dar am fost extrem de multumiti de alegere, iar eu am mancat niste chiftelute foarte bune. Atentie insa portiile sunt destul de mici, dar preturile sunt si mai mici astfel incat sa poti sa testezi mai multe feluri de mancare. Delicios!
3. Jensen’s bofhus – un restaurant pentru familii, extrem de primitor si cu numeroase varietati de carne si cu salata bar. Mie mi s-a parut exceptional de haios fitness chicken. La salata bar am descoperit gogosari marinati spre incantarea mea totala, un pic cam dulci, dar pana la urma foarte buni. Recomand acest restaurant in special pentru cei care au copii (l-am vazut atat in Suedia cat si in Danemarca) pentru meniurile speciale pentru copii, niste carti de colorat haioase printre care se afla desenate diferitele feluri de mancare pentru copii, creioanele vin la pachet cu meniul (dar cred ca iti dau creioanele doar pentru cat stai in restaurnat, insa carticica e a pustiului, bineinteles ca sa te poata teroriza cu poftele si alta data). In plus, au si un aparat de inghetata cu autoservire si cu numeroase topinguri din care sa alegi.
4. RizRaz Steaks’n'veggies un restaurant care ne-a atras foarte mult prin descrierea si review-urile citite, dar noua ni s-a parut cam murdar si cu mancare buna, dar obisnuita. Vlad si-a primit costitele pe un fund de lemn, dar care s-a dovedit a fi foarte incomod pentru servit mancarea, cred ca era destinat sa-ti iei si-o salata langa ca sa-ti faci rost de farfurie de la salata bar. Destul de ieftin, dar intr-un cuvant: ordinar.
5. Urmatoarele doua restaurante au fost pe Nyhavn, pietonalul de langa canal, unde ne-am incapatanat sa ramanem afara la terasa, era cam frig, dar paturile lor sunt foarte bune si chiar calduroase. Din nefericire era cam greu sa-ti dai seama cum se numesc si nici nu ma gandeam sa fac lista cu ele pe-atunci. La primul, avand ca decoratie un hering deasupra usii de intrare, mancarea a fost destul de buna, insa serviciul cam lent. La al doilea, am luat un mic dejun englezesc foarte bun, desi eu imi doream clatite daneze, la a doua incercare, in ultima seara in Copenhaga am reusit sa-mi gasesc clatitele si am fost foarte incantata. De data asta serviciul a fost foarte rapid, si chiar simpatic servindu-ne o suedeza foarte vorbareata si vesela.
la berarie in prima zi in Copengaha, dupa un drum lung (Bryggeriet Apollo)
nelipsitele sosuri din restaurantele daneze (Bryggeriet Apollo)
costitele lui Vlad (Bryggeriet Apollo)
peste si cartof copt (Bryggeriet Apollo)
supa de homar cu un (o bucata) de crevete pe Nyhavn
scoici tot pe Nyhavn
totusi serviciul la RizRaz nu include si vanatoarea
in sfarsit suficiente scoici (aperitiv la RizRaz)
supa de rosii (RizRaz)
fripturica cu un bucatoi imens de unt si … o frunza de salata (RizRaz)
fitness chicken (Jensen's bofhus)
in sfarsit, clatitele daneze pe Nyhavn
Cafenele si … patiserii
Cand am plecat in vacanta, am declarat sus si tare sa ma auda si sa-nteleaga si Vladul meu ca eu in vacanta asta nu voi manca nimic dulce. Eh, mi-am promis chestia asta pentru ca tineam eu minte de asta-vara, din Bergen, cand n-am prea gasit dulciuri pe placul meu si trasesem eu concluzia ca in Nord o s-o duc usor, fara mustrari de constiinta, lupte interioare si sentimente de vinovatie! Ei, ash! Am uitat ca vin intr-o capitala, plina de produse de panificatie, cu traditii culinare si mai ales plina de bucatari francezi (o sa povestesc si despre restaurantele daneze intr-un post viitor).Iar spre amuzamentul total al lui Vlad, m-am oprit la aproape toate vitrinele si am admirat produsele, mi-am “spalat” plamanii cu aromele vanilate din oras si am murit de pofta pe langa cate o cafenea mai deosebita.
Cafeaua in Copenhaga nu este deloc rea, ceea ce am de reprosat este ca uneori este prea dulce, iar alteori mai uita fetele sa puna lapte, noi de obicei bem cafea cu lapte, varianta grande. Intodeauna sunt servite cu cate un biscuite, ciocolatica, zahar sau bombonica, chiar daca ai cerut si altceva dulce langa cafea. Am incercat si ceva ceaiuri de la Pickwick, numai marca asta am gasit, astfel incat am inceput sa ma intreb daca este singurul tip de ceai din zona, dar e foarte bun, nu-i bai 
intre mine si cana mea de cafea este o adevarata relatie de dragoste
doi ochisori tristi si … muulte dulciuri primite in dar, pe langa cele comandate de noi
canuta de cafea cu puf galben ca de pui si zahar brun
si Vlad isi iubeste cafeaua
unul dintre ceaiurile testate: Lemon Pickwick este neasteptat de bun
Patiseriile sunt aproape la fiecare colt de strada, cu covrigei danezi, clatite, gauffre si mai ales enorm de multe variante de paine, chifle, scone si alte produse de panificatie iti poate trece prin minte. Uneori, mirosul de zahar vanilat este absolut innebunitor. Si am observat, spre incantarea mea, ca nu eram singura admirand vitrinele bogate…
oare asa este si in rai? Dar fara kg in plus?
sunt irezistibile cu chifle calde si painici cu seminte
m-as opri la fiecare sa mai gust o bucatica, dar cu mari eforturi de vointa ma multumesc doar cu admiratie si fotografii
Iar, colac peste pupaza, accidental si fara sa vrem am dat si peste o fabrica de zahar!
fabrica de zahar in Christianshavn
PS: imi cer scuze pentru calitatea indoielnica a unora dintre poze, doar ca uneori imi e jena sa-mi scot ditamai aparatoiul ca sa-mi impozez cana… chiar daca “are model”, telefonul e mai discret, dar calitatea-i slaba 
Saviez-vous que la forme du chocolat influence le gout?
Sau in traducere libera stiati ca forma influenteaza gustul ciocolatei?
Asta scrie pe “prada mea” de la vizita la fabrica de ciocolata Cailler, din grupul Nestle. In Elvetia sunt foarte mult fabricute de ciocolata si incepe sa ma tenteze sa le colectionez ca pe orase si se pare ca si pe altii 
1. Lindt – Kilchberg – nu se mai viziteaza dar au un muzeu al ciocolatei
2. Cailler - Broc/Gruyeres – vizitabila
3. Favarger – Versoix – vizitabila doar o singura zi pe an in timpul Festivaului de Ciocolata din Versoix
4. Villars – Fribourg – nu se viziteaza
5. Frey - Buchs/Aargau – numai cu grupul si cu programare
6. Camille Bloch – Courtelary – doar grupuri si doar dimineata
7. Alprose – Ticino – nu se viziteaza sambata si duminica
8. Toblerone – Brünnen/Bern – singura fabrica de toblerone
9. Teuscher – Geneva sau Zurich
Mda, la fabrica de ciocolata era cam asa ca la reclama pentru Milka (care NU se fabrica in Elvetia), dar nu erau marmite cele care lapaiau ciocolata, ci noi ne-am bagat nasul prin galetile de materie prima, am asistat la o istorie a ciocolatei incepand cu maiasii care au inceput cultura plantelor de cacao, apoi spaniolii care au importat si cizelat bautura minune, totul pus in scena cu lumini si sunete, trecand dintr-o perioada in alta atunci cand treceam dintr-o camera in alta (totul fiind automatizat) si la final ne-au intampinat tavi intregi cu diverse tipuri de ciocolata, pe care unii dintre colegii mei, mai “stiutori” si le-au depozitat in cutiile goale pe care le-au cumparat de la intrarea in magazin… eh, eu am mancat din mostre, facand jumi-juma, pana mi s-a facut greata, asfel incat nici macar goodie-uri de la magazinul fabricii nu mi-au mai trebuit!
spre intrarea in raiul ciocolatei
schema detaliata a raiului
fabrica & muzeul
muuuuuuuuuulte ciocolate!
desfatare si amor
imersati in istoria ciocolatei
revolutia franceza … si impactul asupra ciocolatei
ingrediente
si la linia de productie
masinica de pupacit ciucalate
si ambalate, ca astea! ciocolata proaspata
tubulatura de fabricatie
"degustare"
raiul ciocolatei si vaca cailler
DAR totusi mi-am luat ciocolata in editie limitata cu vinuri elvetiene si o alta, placheta, cu coacaze, plus o punguta cu praf de ciocolata pentru gatit, din care mi-am facut o ciocolata calda à la Zazuza
folosind praf de ciocolata Cailler
mi-am facut ciocolata calda
dintr-o cana de lapte, in care am dizolvat o lingura de zahar si o felie foarte subtire de unt, apoi in ploaie o lingura de faina si la final o lingurita de praf de ciocolata
PS: in acest mic articolas am folosit cuvantul ciocolata de 23 de ori, se simte dragostea?
sisific
Cum astazi am avut de lucru si mai ales partea pe care incerc sa o aman cat pot si o ocolesc pana nu se mai poate, adica numaratul de celule. Ca in orice ce stiinta, totul se reduce la numere. Ai observat ceva interesant? Ouau! Pai, numara si vezi daca-ti mai iese. Stiinta nu-i stiinta, pana nu aplici vreo ecuatie ceva dupa ce numeri de te ia ameteala, ca nici nu mai stii de unde ai pornit, parca aveai o idee asa, dar cu numerele astea in cap, a plecat si dusa a fost, ca parca nu se mai bobeste… Drept si pentru care, mi-am dat drumul la muzica (ridicand osanale cand s-a carat lumea din birou ca sa pot asculta fara casti) si incep a numara celule pe fotografiile facute la confocal (alta munca de Sisif). Dupa 12 h de una verde, una rosie, una galbena te apuca asa de tare nebunia, cel putin pe mine, incat ajungi sa te batai pe scaun dupa ritmul muzicii, sa te scoli mai faci un ceai, sa inceapa brusc sa te doara capul/mijlocul si alte alea, iar ca un maxim de tortura ajungi sa citesti ambalajele din jur intr-una dintre pauzele mentale dintre doi soareci numarati. Adicatelea, pancreasele d-nealor.
Uite asa am aflat ca exista o noua varietate de mar! Numita RUBENS si avand ca tata pe Elstar si ca mama Gala – nu glumesc, asa scrie pe ambalaj! De la tata a primit aroma (aoleu!) si de la mama gustul dulce (parca simt o discriminare aici…). In orice caz este asa de problematic marul asta, incat tipii ajung sa-si puna intrebari existentiale: ce sa faci cu marul?
Unu, unu, unu, unu, unu, cati de unu????
RUBENS- marul, nu pictorul!
Deci, ce sa faci cu el? Il tii sau il imparti?
Bucataria norvegiana si reteta de fishcake
Cu spuneam aici, decand sunt cu Vlad am descoperit o noua latura a turismului, si anume cel culinar. asa cum era de asteptat, bucataria norvegiana se bazeaza foarte mult pe consumul de peste. In piata de peste, te poti duce sa-ti alegi fileul pe somon sau ton pe care il vrei si poti sa il dai la gatit, pe gratar, acolo in piata. Bineinteles, in portie sunt inclusi si cartofii prafiti. Tot aici, in piata, poti cumpara tot felul de conserve de peste, icre, peste afumat sau proaspat. Un pic cam scump, as zice, dar din nou, nu gasesti oriunde somon proaspat din Marea Nordului.
In cele patru zile si trei nopti petrecute in Bergen am avut de cercetat si oferta de restaurante a Bergen-ului. Ca o latura negativa, mi s-au parut foarte scumpe, iar restaurantele cu “staif” nu mi s-au parut prea deosebite. Vlad a schimbat traditionala friptura cu partofi prajiti pe scoici si asa a tinut-o pana am plecat. Eu am tot schimbat, dar cel mai placut si de retinut restaurant, a fost unul chiar mai ieftinut decat restul, aflat chiar in port, langa fishmarket, la etajul unei cladiri plina de restaurante. Mi-a placut atat de mult incat am mancat si a doua zi tot acolo. Ca produs traditional, am incercat in ultima zi, fishcake, un fel de tarta sarata cu peste, facuta pe gratar, care mi s-a parut nemaipomenit de buna incat trebuia neaparat sa fac si eu. Si pentru ca am trecut pe langa un gril pe care am vazut cum se coceau la foc mic fishcake-urile astea, m-am gandit ca sigur nu sunt nici foarte calorice – de fapt asta m-a si atras, felul in care aratau si miroseau minunile astea pe grill-ul ala din coltul magazinasului. Dupa indelungi cautari pe diverse site-uri de retete, am realizat ca poti sa pui … orice in fishcake-ul asta, si am inceput sa am dubii despre oare ce am mancat eu asa incantata la fast-foodul de peste din port. In cele din urma, m-am hotarat sa “adaptez” o reteta de-a lui Jamie Oliver. Eu am folosit:
• 300 grames de cartofi
• 150 grames salmon afumat, in varianta ieftina de resturi ramase dupa ce se taie fileurile alea scumpe
• cateva fire de marar
• 1 ou
• 1 lamaie
• ulei de masline
• 1 lingura de faina (extra for tavaleala)
Am pus cartofii la fiert (si am uitat de ei pentru ca ma dadeam pe masinarie si mi-am stricat o oala, dar oricum era una veche si urata, primita gratis la o promotie de la coop), i-am lasat sa se raceasca un pic, i-am curatat de coaja si i-am pus in robot impreuna cu somonul, lamaia, oul si mararul. Am frecat pana s-a omogenizat, dar am lasat sa se mai vada bucatile individuale (si am primit reprosuri ca fishcake-ul trebuia asa sa fie ca o pasta, mie mi-a placut sa vad bucatele mai mari de somon in compozitie). Am impartit compozitia in patru pe o farfurie (eu mi le-am facut pe fundul de bucatarie pe o coala de gatit), din care am format turtite, le-am acoperit cu folie de plastic si le-am dat o ora la frigider ca sa se intareasca si sa le put muta in tigaie fara sa las dare prin toata bucataria. Inainte de gatit, am imprastiat faina pe o parte si pe alta a turtitelor si le-am mutat cu o paletuta intr-o lingura de ulei de masline dintr-o tigaie de grill (din teflon valurit pe fund, nu neted, sigur are un nume chic in romana, dar habar n-am care este). Le-am lasat sa se arameasca bine pe ambele parti si … gata! Au fost excelente si cu siguranta repet reteta.
Cafea si mic-dejun pe Bryggen
din meniul unuia dintre cele mai bune restaurante in Bergen
Meniul lui Vlad timp de 4 zile… fara plictiseala
dupa parerea lui Vlad cea mai buna bere: Hansa
fishcake la tigaie
nu sunt ele foarte aspectuoase, dar sunt extrem de bune!
Comentarii recente