retete, carti, calatorii, fotografii si ce-mi mai place mie

Ultimele

Henry Fielding – Joseph Andrews

Nici nu stiu exact cu ce sa incep. Mi-a placut. M-a impresionat. Mi-e foarte greu s-o descriu in cuvinte, mi-ar fi mult mai usor in senzatii. Este o carte scrisa in prima jumatate a anilor 1700 ce satirizeaza nuvelele vremii. Din cauza asta probabil am pierdut mult din umorul cartii, dar cat a ramas este mai mult decat suficient sa ma faca sa ma opresc la fiecare capitolas si sa vreau sa-i citesc lui Vlad vreo fraza cu talc. M-am abtinut cu greu si nu intotdeauna.

Povestea, simpla in aparenta este despre aventurile lui Joseph Andrews, un tanar dotat de la natura cu ceva farmece, care se incapataneaza sa-si pastreze virtutea si reputatia nepatata, in pofida avansurilor facute de Lady Booby (:D) in slujba careia se afla “Kissing, Joseph, is as a prologue to a play. Can I belive a young fellow of your age and complexion will be content with kissing?”, dar si ale cameristei acesteia Madam Slipslop “a boy proposes upon us to break through all the regulations of modesty, before we can make any oppression upon him”.

In urma refuzului sau politicos si nelamurit “I don’t understand your hard words; but I am certain you have no occasion to call me ungratefull, for, so far from intending you any wrong, I have always loved you as well as if you had been my own mother” este dat afara si porneste intr-o calatorie aventuroasa cu dragostea inimii lui din copilarie, Fanny, insotit pastorul Adams, mentorul lui. Pe drum, intra in tot felul de situatii care scot la suprafata pretiozitatea, ipocrizia si moralitatea dubitabila a celorlalti.

Ce mi-a placut:

- numele personajelor cu rezonanta acustica foarte sugestiva pentru personalitatea sau interesele lor (Lady Booby, camerista Slipslop, hangiul Tow-wouse, carutasul Whipwell, Mrs. Grave-airs)

- umorul de situatie intalnit la fiecare pas si in fiecare situatie;

- descrierile fara scrupule ale autorului: “I never knew any of these forward sluts come to good”

- indicatiile autorului despre ce a vrut sa obtina cu pasajul respectiv “in all these delight is mixed with instruction, and the reader is almost as much improved as entertained”; “I shall detain my reader no longer than to give him one caution more of an opposite kind: for, as in most of our particular characters we mean not to lash individuals, but all of the like sort, so, in our general descriptions, we mean not universals, but would be understood with many exceptions”

- finalul! Merita citit chiar si numai pentru sfarsitul ei.

Nu este o carte usor de citit, cel putin nu in varianta originala, mi-ar fi placut sa pun mana pe cartea tradusa, dar oricum merita toata buchiseala. In forma asta, incalcita, nu cred ca ar fi fost in veci publicata in zilele noastre, dar pentru vremea ei este exceptionala. Este totusi o carte scrisa acum 270 de ani ;)

“The only source of the true Ridiculous (as it appears to me) is affectation. […] affectation proceeds from one of these two causes, vanity or hypocrisy: for as vanity puts us on affecting false characters, in order to purchase applause; so hypocrisy sets us on an endeavour to avoid censure, by  concealing our vices under an appearance of their opposite virtues.”

Cu aceasta recenzie adaug 15 minute de munca voluntara in cadrul proiectului vALLuntar al editurii ALL, pe site-ul careia puteti gasi cartea tradusa in romana. Fiecare persoana care comenteaza aici, la acest post, despre carte Joseph Andrews de Henry Fielding sau campania vALLuntar adauga 3 minute de munca voluntara prestata de echipa ALL. Asadar, va invit la discutie: Vlad, Margot, Georgy, Liana, slowaholic, Alta-Liana, Magda Adina, Alice, redsky, psy, AnaVero, Tibi, tu1074, salmi, Zina, Verde de Paris, Calin, Florina,

Nu uitati va rog de celelalte 2 recenzii din cadrul campaniei vALLuntar, daca nu le-ati citit, va rog sa dati un ochi si sa scrieti un cuvintel si acolo. Cativa batrani sau copii vor beneficia de contributia d-voastra!

  1. Jean Teulé – The suicide shop
  2. AD Miller – Snowdrops

Alte recenzii interesante mai gasiti si la: Liliana, ArashiSimona, Mihaela, MayaMaria,  Ioana, Diana, Bianca, Oana,

Azi e ultima zi de inscrieri pentru concursul de satira si nu uitati de cel de fotografii.

aparentele inseala

Revenim la jocul nostru: cine stie unde a fost facuta aceasta poza?

haihui in Norvegia (VI) – Flåm

Dupa lunga si inghetata calatorie cu feribotul pe apele reci ale celui mai lung si adanc fiord norvegian am ajuns in Flåm, un orasel turistic cu mai mult de 200 de ani de istoric turistic. Ca urmare, cele cateva case din Flåm sunt mai degraba hoteluri si case de vacante, care toamna tarziu cum ajunseram noi erau nelocuite sau gazduiau doar cei cativa norvegieni pregatiti pentru turism de sfarsit de saptamana. Prea multe de vazut intr-o dupa-amiaza friguroasa, dar senina, de noiembrie nu prea am gasit, era cam frig pentru catarat pe dealurile superbe din jur si dupa ce am dat cu nasul intr-o ferma agricola bio, am hamait langa pancartele cu avertismente si am facut poze incredibil de frumoase, ne-am intors in micul port, unde am intrat la caldura in muzeul Flåmsbana, adica muzeul liniei de tren, taiata pieptis in munte si construita timp de 20 de ani.

Mie mi-a placut enorm de mult muzeul avand multe poze de pe vremea cand au construit linia de tren, cateva procedee si modalitati de a transporta ranitii si bolnavii cu impovizatii pe roti, care mi-au placut la nebunie, locomotive vechi, un fel de istoric al felinarelor, agatate de tavan. M-a incantat enorm sa ma dau prin fiecare camaruta, sa ma uit la oameni in poze alb-negru si sa ma gandesc la modalitatile de utilizare ale instrumentelor expuse. Vlad, a dat o tura rapid prin muzeu, incat la un moment dat am avut impresia ca l-am pierdut si s-a protapit la raionul de jucarii turistice, colorate si mai ales cu caciulize si manusi calduroase. Da, pot sa pricep lipsa de interes, nici macar eu nu pot sa-mi explic in totalitate de ce mi-a placut atat de mult in muzeu, in afara de intrarea gratuita. Dar, atentia pentru detalii, instrumentarul impovizat si mai ales fotografiile vechi m-au uns pe suflet. De fapt, era si normal sa-mi placa, fiind fascinata de poze vechi, de inceputurile fotografiei, iar cea mai frumoasa expozitie unde as fi stat cu orele, daca nu mi-ar fi fost frica ca se supara Vlad, a fost la MOMA pe etajul de fotografii.

Pana sa plece trenul spre Myrdal (ah! ce nume! parca as fi fost in Stapanul inelelor) am avut timp sa vizitam si magazinul turistic cam de 3 ori mai mare decat muzeul si plin cu orice vrei sa-ti inchipui. Ne-am strambat in oglinzi, ne-am ales pietricele ciudate si bobite colorate, am fotografiat trolii de magazin si ne-am intors la tren!

unul dintre hotelurile din orasel

un pui de ursulet vesel si un trenulet turistic inghetat

un peisaj de vis

m-as muta aici oricand

mere tomnatice

cine vrea cu barca pe fiorduri?

iti inchiriaza vaca sau staulul?

pana aici am urcat si fiindca dardaiam ne-am intors

a fost greu urcusul :)

imagine tipic norvegiana

inca un steag

si el e norvegian!

un muzeu intr-un loc de poveste

Muzeul trenuletului Flamsbana

in muzeu printre vagonete si platforme

colectie de felinare

Tea Party in roz si verde

A venit din nou vremea pentru tea-party! Emily se organizeaza un Tea Party in culori tematice, iar pentru a doua editie au fost alese nuante de verde si roz. O combinatie placuta, revigoranta, in asteptarea primaverii, cu floricele rozalii intre fire de iarba proaspata. Si pentru ca am avut ceva timp, am pregatit mai multe bunatati si ne-am jucat de-e reversul in oglinda. Un ceai verde cu lamaie si unul roz de zmeura de la Teekanne ne-au trezit simturile si ne-a deschis pofta pentru o crema de branza cu capsuni, nuci si miere, guacamole si chifle calde din painica alba. Iar ca ultim rasfat, mini-muffins verzi sau cu capsuni.

roz cu verde sau verde cu roz?

Ceai verde, guacamole, suc de kiwi, dulceata de lamai verzi si mini-muffins

ceai de zmeura, suc de portocale rosii, dulceata de cirese, crema de branza, mini-muffins cu capsuni

Mini-muffins cu capsuni

100g faina

62.5g zahar

62.5g unt

1 ou

3/4 lingurita de praf de copt (3-4g)

2 capsuni uriase (cca 50g)

Se pune cuptorul sa se incalzeasca la 180°C. In robot se amesteca faina, zaharul, untul, praful de copt si oul. Se imparte compozitia in doua parti. Jumatate se pastreaza in robot si se adauga cele 2 capsuni. Se amesteca pana la omogenizare. Compozitia se repartizeaza in formele de mini-muffins (cam 2-3 lingurite per forma).

A doua jumatate ar fi trebuit sa fie amestecata cu matcha, dar am uitat sa verific daca am in casa si n-am gasit deloc printre cele 40 de borcanele de condimente pe care le am :( Am folosit un strop de colorant natural, dar un strop prea mult si au iesit mai verzi decat le voiam eu. Toate se coc la foc mic (160°C) cam 30 de minute, pana cand scobitoarea iese curata.

mini-muffins cu capsuni

rozalii si moi

foarte mini

moi si delicioase capsunatele mele

mini-muffins verzi

verzisoare cu floricele roz

o textura mai putin cremoasa, mai crescuta si mai serioasa

un strop mai intensa decat mi-am dorit

papaciosi de mini-muffins deghizati

surprinsi asupra faptului

AD Miller – Snowdrops

Snowdrops a lui AD Miller (titlul in romana, Dezghetul, este mult mai potrivit as zice eu) a fost nominalizata pentru 2011 Man Booker Prize for Fiction si a intrat pe lista scurta (5 titluri) din care s-a ales castigatorul. N-a castigat, dar dupa ce am citit-o cred sincer ca a ajuns acolo din cauza subiectului exotic si nu din cauza maiestriei autorului intr-ale scrisului. Eu am inceput cartea cu foarte mult entuziasm, deja visand cu ochii larg deschisi la orasul copilariei sotului meu, pe care inca n-am avut prilejul sa-l vad, dar despre care mi s-au povestit atatea. Totusi, undeva in ungherele subconstientului imi sunau niste copotei de alarma, fiind scrisa din perspectiva unui englez, mai mult avocat englez, ma asteptam sa gasesc numeroase afirmatii, descrieri sau ipostaze care sa ma faca sa vad negru. N-a prea fost cazul, m-am putut lasa purtata in voie in detaliile unei civilizatii post-comuniste descrise prin ochii bulbucati ai unui strain, in soc post-traumatic, simtindu-se oarecum superior in timp ce isi dadea seama ca vremea, tara si oamenii ii veneau de hac.

Povestea este destul de simpla, un vestic prins in hatisul coruptiei ruse, unde fetele frumoase sunt principala moneda de schimb, fiind actuala avutie a neamului, iar escrocheria principala ocupatie. Povestea are doua planuri: relatia lui cu Masha (si a treia roata la caruta, Katia) si afacerea de la slujba, in care este implicat un FSBist (serviciul secret de informatii rus, numit inainte KGB), asa numitul Cazacul. Cam de la inceput si pana dupa prima jumatate a cartii, tot astepti sa pateasca ceva si nu te inseli, se va intampla. Partea a doua a cartii este mult mai interesanta si mi-a fost destul de greu sa pricep exact care este planul fetelor, pana cand s-a pus problema banilor. E interesant, merita asteptarea.

Ce nu mi-a placut:

- cartea este scrisa sub forma unei epistole (de vreo 200 de pagini) spre logodnica lui actuala, careia ii destainuieste viata lui din Rusia cu multi ani inainte de a o cunoaste pe EA. Ideea n-ar fi rea, doar ca NIMENI nu scrie asa iubitei, decat poate doar daca vrea sa ii devina ex- inainte de a deveni d-na lui (sau fata e o mare perversa, dupa cum mi-a sugerat Vlad). Ar fi mers o scrisoare unui prieten bun, dar nu-i povestesti viitoarei tale sotii, mai ales in scris, cat de tare ti-ai dorit-o pe alta, care ti-a sucit mintile si mai ales cat de mult iti e dor de ea… In plus, stilul epistolar este deseori fragmentat de naratiune clasica, dialog si pur si simplu nu merge. In plus, nu cred ca cineva isi aduce adimte chiar atat de amanuntit intamplari vechi de ani inainte de povestire. Nerealist.

- asa cum ma asteptam, cartea e plina de cuvinte de “intelepciune” la adresa poporului rus, stereoturi banale sau vorbe de duh populare. Ma asteptam si nu m-au impresionat prea tare (o sa dau ceva exemple mai jos).

Mi-a placut sfarsitul, in urma tuturor pataniilor a descoperit cateva lucruri despre el insusi care nu-l fac sa regrete deciziile luate, ceea ce pare ciudat la prima vedere. In Rusia dragostea costa, cat vrei sa platesti? Desi nu este deloc o carte romantica, obsesia personajului pentru iubita lui este tema centrala. Cati dintre voi ati renunta la principiile voastre pentru cea/cel pe care o/il considerati iubirea vietii voastre?

“Life is dangerous,” said Masha, dripping an arm around me “No one survived it yet.”

That’s the truth about the Russians that I missed until it was too late. The Russians will do the impossible thing: the thing you think they can’t do, the thing you haven’t even thought of. They will set fire to Moscow when the French are coming or poison each other in foreign cities. They will do it, and afterwards they will behave as if nothing has happened at all. And if you stay in Russia long enough, so will you.

It’s a strange country, Russia, with its talented sinners and occasional saint, bona fide saints that only a place of such accomplished cruelty could produce, a crazy mix of filth and glory.

Cu aceasta recenzie adaug 15 minute de munca voluntara in cadrul proiectului vALLuntar al editurii ALL, pe site-ul careia puteti gasi cartea tradusa in romana. Fiecare persoana care comenteaza aici, la acest post, despre cartea Dezghetul de AD Miller sau campania vALLuntar adauga 3 minute de munca voluntara prestata de echipa ALL. Asadar, va invit sa participati la discutie la discutie: Vlad, Margot, Diana, Georgi, Liana, slowaholic, Calin, Zina, Rokssana, Alice, psy, tu1074, Florina, Zamfir, AnaVero, Salmi, Tibi, Alina, VerdedeParis, kit, Cris-Mary, Oana, cypy si pe toti cei care sunt in trecere pe aici: de data aceasta, parerea dumneavoastra conteaza! Mai puteti comenta pentru extra-minute de munca vALLuntara si aici: Raluca, Simona, Redsky, Ioana, LauraAlta-Liana, MayaMaria, Liliana, Liana, BistroLila.

 

planuri si cadouri

Cu extrem de multa incantare in suflet am inceput sa-mi asez calatoriile de anul acesta in calendar: februarie – Irlanda de Nord la Belfast, apoi in mai s-a anuntat deja conferinta din SUA la Washington, in iunie – am cumparat biletele pentru Oslo-Trømso-Honningsvag cu un scop precis: Nordkapp. Tot in mai am primit o oferta la Campionatul mondial de hockey de la Stockholm si Helsinki, dar nu ne-am hotarat daca mergem avand o perioada foarte aglomerata intre doua conferinte, un seminar in departament si traseul in Norvegia. Mai ramane de hotarat ce facem de Paste, desi de obicei il facem acasa, cu bucate traditionale si decoratii facute in casa.

Printre atatea planuri, bilete, rezervari la hotel si cautat trasee turistice deschise in perioada respectiva, Vlad a reusit sa ma impresioneze si cu cateva cadouri de Sf. Valentin, care imi plac la nebunie si vreau sa le arat :)

In primul rand, cea mai buna ciocolata pe care am mancat-o vreodata, o noutate de la Lindt, pe care daca dati peste ea, eu vi-o recomand cu insufletire:

noua colectie de ciocolata Lindt

o incantare pentru priviri, un deliciu pentru papilele gustative

cand zic mini, chiar se refera la mini, dar este exact asa cum ar trebui: un strop de fericire

A doua cutiuta de ciocolata, al carei albastru mi-a furat inima, este de foarte buna calitate, dar mult mai clasica, mai obisnuita la gust.

un albastru in care sa te pierzi cu totul

tot in varianta mini, asa cum este ciocolata foarte buna

Colac peste pupaza am primit si un rat-pad, adica o blanita de sobolan facuta talpa :D pentru soricelul calculatorului. Cu ce incantare o sa mai tropaie soricelul meu pe pielea de sobolan aplatizata! Dar eu sunt la mare ananghie, sa-mi abandonez presuletul meu cu Lich King, iubit pana si de Meowrice cu foarte multa dragoste si mai ales cu multe fire din blanita?

gadila? dar acum te gadila? Las' ca vezi tu!

Cu ceva timp in urma ma plangeam ca n-am si eu un tiitor de foi, ca tare mult mi-ar mai placea unul, sa-l car dupa mine in bucatarie sau la calculator ca sa-mi arate foile cu care lucrez si … am primit! Unul atat de frumos ca mai ca nu-mi vine sa-l folosesc, dar pare totusi capabil sa suporte multe vicisitudini.

un soricel mandru de importanta lui

La fel de mare e si problema teancului de hartiute pentru notite, extrem de frumoase, noi-noute, dar cum sa le folosesc? Si sa stric pisicutele, tigratii mioristici? sunt asa frumusele :)

ati observat vreodata cat de neindemanatice par pisicutele privite de la fundic?

De agenduta roz am mai zis, dar nu v-am aratat ce fel de agenduta este! Pentru liste! Muuulte liste! Abia astept sa am ceva suficient de bun cat sa merite trecut in agenduta :D

agendutele mele favorite! N-am niciodata suficente :)

LISTE! Si iata cum obsesia mea este nutrita cu hrana de calitate superioara!

A doua agenduta este chiar si mai utila, un jurnal de calatorie, pe care o sa mi-l inaugurez vinerea viitoare, in excursie :)

ce coperta frumoasa! O iubesc deja!

prima intrare, vinerea viitoare!

la plimbare prin boscheti

De data asta este chiar usor, deci cine ghiceste unde a fost facuta poza:

Miercurea fara cuvinte – Jet d’Eau

[Carmen spune mai multe]

O sa zic totusi ceva: AICI va puteti inscrie intr-un concurs de fotografie cu tema APUS sau puteti vota fotografiile deja inscrise.